Uniunea Europeana: un viitor incert?

Astăzi, de ziua Uniunii Europene (UE), când mulți în Moldova vorbesc despre aderarea la UE, credem că este util să inițiem o discuție despre viitorul proiectului european. În contextul multiplelor dificultăți cu care se confruntă UE ne întrebăm dacă proiectul european este in pericol ? Trăim oare inceputul sfârșitului integrării europene? Se indreapta UE “spre trecut” (“back to the future”, cum spunea acum două decenii John Mearsheimer)? Considerăm că răspunsurile la aceste întrebări sunt relevante pentru a înțelege contextul și viitorul relației Moldova-UE.

Ion Marandici: Pentru mulți analiști americani, Uniunea Europeană (UE) este o construcție efemeră pe punctul de a dispărea. Mi se pare că acest pesimism este ancorat în tipul de gândire realist, ce domină spațiul academic american. Mă refer aici în special la ideea că politica internațională este o politică a balanței de putere într-o lume anarhică, în care statele încearcă să supraviețuiască maximizându-și puterea militară și cooperează doar dacă acest proces nu-i avantajează mai mult pe parteneri. Pentru acești gânditori, proiectul unei Europe unite reprezintă o anomalie.

Pe de altă parte, elitele politice europene și o parte din demosul european înțeleg că UE a apărut pentru a preveni izbucnirea unui al Treilea Război Mondial și că după jumătate de secol Jean Monnet ar fi spus “mission accomplie”. Pe parcurs, europenii au inițiat și o serie de proiecte paralele/anexe în ideea că acestea vor contribui la creșterea economică în acest spațiu al păcii; mă refer aici la uniunea vamală, la zona de comerț liber, la piața comună, la moneda unică, cele patru libertăți de mișcare etc. Între timp toate aceste proiecte paralele au devenit o construcție impunătoare cu un singur defect arhitectural; mă refer bineînțeles la lipsa unei ieșiri; ai intrat, dar nu mai poți să pleci din Uniune. Economic, statele europene sunt sortite să rămână împreună și chiar dacă prin absurd elitele politice ar dori să părăsească Uniunea Europeană, decizia respectivă ar costa prea mult elitele economice. Poate doar radicali de tipul lui Nigel Farage sau Jean-Marie le Pen ar fi în stare să facă acest pas. Dar chiar dacă acest scenariu exotic ar avea loc, acești politicieni radicali ar pierde alegerile ulterioare din simplu motiv că economia națională ar intra în recesiune ca urmare a regulilor aplicate de UE țărilor terțe. UE a trecut cu succes prin mai multe crize economice, dar proiectul Euro – nu. Aici trebuie să remarc că unii analiști conchid în grabă că eșecul Euro ar însemna dispariția UE. Nimic mai fals. Să admitem pentru moment că proiectul Euro ar eșua, în asemenea circumstanțe UE ar rezista datorită angajamentelor complexe din alte deomenii pe care este construit edificiul.

Acum problema zonei Euro este una a disciplinei și lipsei de viziune; regulile de joc nu au fost gândite până la capăt în cadrul proiectului Euro, mai ales lipseau regulile clare de monitorizare și sancționare a elitelor politice deviante, adică a celor înclinate să cheltuie iresponsabil. Probabil din prea mult optimism fondatorii zonei Euro își imaginau că timpurile economice favorabile vor dura la nesfârșit; altfel este greu de înțeles de ce un fond al solidarității nu fusese creat mai devreme. Pentru acel optimism din vremurile bune, dar și pentru ineficiența grecilor, irlandezilor, portughezilor, și spaniolilor plătesc statele fondatoare ale UE. Plătesc și pentru că a lipsit o viziune, a lipsit planul pentru situațiile de criză, au lipsit discuțiile publice … Bine, veți spune că UE nu a avut nevoie vreodată de o viziune și veți avea dreptate, UE a evoluat fără o destinație prestabilită. Nu pentru că Europa ar fi fost în criză de vizionari, ci pentru că ideile acestor vizionari erau considerate excentrice de către elitele politice. Mișcarea Paneuropa fondată de contele Richard de Coudenhove-Calergi este cel mai elocvent exemplu; contele lansase ideea unei monede unice în scrierile sale interbelice, dar pe atunci planul părea prea avangardist. Așa că după cum explică cu acribie Craig Parsons în A Certain Idea of Europe (2003), Europa comunitară de astăzi este realizarea doar uneia dintre cele trei idei despre Europa aflate în concurență pe piața ideatică franceză postbelică. Europa tradițională și cea confederală ca viziuni alternative au dispărut din spațiul public și revin în dezbatere doar în discursurile politicienilor radicali. În acest sens, discuțiile despre viitorul Europei au loc deja într-un cadru limitat, pentru că punct de pornire este o Europă comunitară. În acest cadru, pe timpuri de acalmie, ideile inovatoare rareori schimbă comportamentul politicienilor. Dar pe timpuri de criză, ideile inovatoare sunt importante. Actuala criză economică financiară a determinat politcienii europeni să inoveze, să creeze noi instituții, să scrie noi reguli, și să salveze moneda unică; în acest proces, ideile inovatoare au avut un rol semnificativ. Cu toate acestea modul în care a reacționat UE la această criză seamănă mai mult cu o “cârpeală” făcută din mers decât cu o dezbatere serioasă. Impresia mea este că UE va înlătura mereu din mers defectele navei ca să se mențină pe linia de plutire, dar nu va deveni niciodată un spărgător de gheață.

Octavian Rusu: Uniunea Europeana traverseaza probabil cea mai dificila perioada din istoria sa. Criza economica globala a scos in evidenta vulnerabilitati serioase ale UE. In primul rind vulnerabilitatati economice: dupa Irlanda si Grecia a urmat Portugalia sa fie « salvata » (care recent a negociat cu FMI si UE un program de salvare in valoare de 78 miliarde de euro) si urmeaza probabil Spania si Italia (asa-zisul grup « PIIGS »). Viitorul monedei euro arata foarte sumbru (vedeti aici o sumedenie de articole pe criza zonei euro). Doi, vulnerabilitati sociale: cresterea popularitatii fortelor politice nationaliste. Trei, vulnerabilitati strategice, Franta si Marea Britanie au semnat in noiembrie anul trecut acorduri de cooperare militara fara precedent si este problematica multilateralizarea acestor acorduri (totusi urmeaza sa vedem in a doua jumatate a anului daca presedintia poloneza va reusi sa europenizeze « antanta cordiala » dintre Paris si Londra). Asa-zisa « primavara araba » a inrautatit situatia si mai mult. Decizia Berlinului de a se alatura tarilor BRIC in problema Libiei a socat cancelariile europene, mai ales dupa ce Germanie i s-a oferit un rol important in afacerile globale obtinind un loc in Consiliul de Securitate al ONU. Se vorbeste chiar de « moartea » Politicii externe si de securitate comuna (CFSP) si a Politicii de securitate si aparare comuna (CSDP) a UE. Mai departe, fluxul migrationist din Africa de nord a acutizat sentimentele nationaliste (intrebati orice italian ce crede despre blocarea trenurilor de catre francezi) si pare sa afecteze insasi esenta proiectului european: libera circulatie a persoanelor (in mai-iunie tarile UE vor decide cum sa « amelioreze » acordurile Schengen, probabil se va introduce temporar controlul la frontiere).

In acest context, este rezonabil si oportun sa reflectam un pic despre viitorul UE.

Una din posibilitatile de a privi spre viitorul UE este utilizarea teoriilor Relatiilor Internationale, ceea ce voi face in continuare. Actualmente cea mai aprinsa dezbatere se duce intre optimistii liberali si pesimistii realisti. Pe de o parte, liberalii, cu Andrew Moravcsik in prim-plan, argumentau acum doi ani ca; criza economica nu face decit sa intareasca proiectul european. Calitatea de membru al UE ar oferi protectie in fata crizei (vedeti aici articolul din Newsweek), iar moneda europeana ar garanta o pondere mai importanta a statelor europene in afacerile financiare internationale. Insa dupa un an, viziunea lui Moravcsik se trasnforma un pic (vedeti aici articolul tot in Newsweek). Vedem mai degraba o viziune de optimist-moderat. Dispare acel optimism in legatura cu protectia oferita de calitatea de membru sau increderea ca moneda europeana rezolva problemele economice ale UE. Moravcsik cade de acord cu cei care afirma ca euro creaza probleme pentru statele periferice mai putin competitive (fiind in zona euro, acestea nu-si pot devalua moneda pentru asi restabili competitivitatea) si ca Grecia ar putea eventual parasi zona euro (vedeti aici recentele semnale in acest sens). Insa afirma ca sintem departe de sfisitul zonei euro fiindca interdependenta creaza costuri prea mari pentru o atare evolutie si marea parte a tarilor din zona euro nu ar risca sa iasa. Pe scurt, argumentul principal al lui Moravcsik e ca statele UE au un interes vital (egoist) sa faca fata crizei in mod colectiv.

Pe de alta parte, realistii pesimisti, cum este Sebastian Rosato, (vedeti aici articolul care cred ca va deveni literatura obligatorie), reactualizeaza idea veche a lui Mearsheimer (cu toate ca critica neorealistii ; voi scrie probabil un post aparte despre acest articol) si vede viitorul UE intr-o lumina foarte pesimista. Rosato pleaca de la logica de balanta de putere (“balance of power”) argumentind ca integrarea economica europeana se datoreaza in mare parte balansarii statelor europene impotriva pericolului potentialei dominari de catre URSS a continentului european. Idea e simpla, daca integrarea europeana a fost generata de o configuratie/arhitectura de putere specifica unde URSS era amenintarea care a coalizat statele europene, atunci disparitia URSS lipseste de orice fundament procesul integrarii europene. Procesul integrationist in perioada post-razboi rece este privit in mare parte drept un esec, iar mentinerea pe linie de plutire a UE s-ar datora, in viziunea lui, starii economice benefice in UE. Deci, actualmente, nu este nicio putere care sa fie contrabalansata de UE, iar criza economica provoaca revenirea egoismelor nationale care ar putea duce chiar la dezintegrarea europeana sau cel putin la o uniune doar cu numele.

Acum partea slaba a acestor interpretari teoretice. In privinta lui Moravcsik, acesta nu abordeaza o problema centrala, si anume, care ar putea fi efectele acutizarii crizei in zona euro, si in mod special cum vor reactiona statele puternice precum Germania. Este aproape sigur ca criza economica va dura ani buni (vedeti aici). Programele de salvare a Irlandei, Greciei si Portugaliei cu conditiile respective de « austeritate » foarte probabil ca nu vor ameliora situatia, ba dimpotriva (vedeti aici de ce). Nu este deloc exclus ca valul crizei va lovi in scurt timp Spania, si probabil Italia. Cine va « salva » aceste state? Moravcsik face apel la argumentul ca iesirea din euro e prea costisitoare. Insa pentru state ca Germania si Franta, ce va fi mai costisitor in cazul unei asemenia evolutii ? Nu va fi mai putin costisitor renuntarea la euro si introducerea monedelor nationale ? Apoi, unul din elementele centrale in teoria lui este influenta « actorilor societali » asupra politicii externe, insa acest argument nu este mentionat in analiza sa. Cum se vor comporta acesti actori societali, sa spunem, in Germania – locomotiva economica a UE (unde 63 % nu au incredere in UE iar euroscepticismul a devenit ceva chic)? (Vedeti aici  o analiza foarte buna pe Germania de Ulrike Guerot si Mark Leonard). Deci, plecind de la teoria lui Moravcsik, putem ajunge la o concluzie destul de pesimista vis-a-vis de viitorul UE.

In privinta analizei lui Rosato, paradoxal, insa plecind de la logica de balanta de putere, putem ajunge la o concluzie relativ optimista, contrar viziunii acestuia. Problema e ca ceea ce el numeste “balance of power “este mai degraba o reformulare a teoriei lui Stephen Walt de “balance of threat”. Astfel el lasa in afara analizei factori sistemici importanti, cum ar fi cresterea influentei si puterii statelor asiatice, China in special. La fel, trebuie luat in considerare SUA si pe termen lung Rusia (aici insa trebuie o analiza profunda). Pornind de la logica de balansare de putere, putem presupune in mod realist ca statele europene vor gasi rational sa contrabalanseze in comun puterea Chinei, daca aceasta va continua sa creasca ca pina acum. Germania si Franta vor fi aici, ca intotdeauna, statele-cheie si depinde in mare masura cum vor decide Berlinul si Parisul sa reactioneze la factorii sistemici ; intrebarea la care vor trebui sa raspunda germanii si francezii in urmatorii ani e simpla : este mai bine sau mai rau ca Germania si Franta sa interactioneze cu puterile emergente pe pozitie europeana sau in mod individual ?

Timpul ne va da raspuns la toate intrebarile…

Vitalie Sprînceană: Cum îmi vine greu să fac dintr-o istorie lungă una scurtă, promit să adaug contributia mea sub forma unui post aparte. Și ca să nu iasă că nu am adus nimic la masa de discuției voi sugera că intervenția mea va avea ca teză principală excluziunile etnice, religioase, culturale și sociale din UE ca principală provocare a viitorului apropiat și nițel îndepărtat. Tensiunea incluziune-excluziune, una din manifestările căreia e emergența platformelor naționaliste, de care vorbește Octavian, reprezintă după părerea mea una din pietrele pe care UE va trebui s-o miște cumva. Importanța pe care o acord problemei vine din ideea că incluziunea unor minorități reprezintă mai mult decât o problemă politică, fiind deopotrivă o provocare economică, socială, juridică, culturală și religioasă.

This entry was posted in balance of power, China, Franta, Germania, Liberalism, Realism, Teoria Relatiilor Internationale. Bookmark the permalink.

8 Responses to Uniunea Europeana: un viitor incert?

  1. IMB100 says:

    @ Octav
    multam pentru aceste referinte, mai ales cele despre transformarea lui Moravcsik. Poate ca printre perspectivele teoretice am putea adauga si functionalismul lui Ernst Haas, care mie mi s-a parut o teorie sanatoasa. Dar Haas uitase sa ofere niste perspective teoretice asupra efectelor opuse efectului de spillover si cred ca in aceasta perioada noi tocmai asistam la un proces opus integrarii europene (nu vreau sa-l numesc dezintegrare, pentru ca mi se pare ceva mai soft). Mai sunt o serie de teorii despre integrarea economica regionala, care din punctul meu de vedere explica de ce probabilitatea dezintegrarii UE este scazuta.

    Pe de alta parte, mie totusi mi se pare ca foarte multi analisti/teoreticieni sunt influentati de evenimentele recente legate de zona Euro si sunt loviti de amnezie atunci cand vine vorba de intreaga istorie a UE, de aici si argumentul meu ca trebuie sa separam esecul proiectului Euro de esecul proiectului UE. Primul esec este costisitor, dar de domeniul plauzibilului. Dar efectele esecului Euro asupra UE nu vor fi distrugatoare, adica UE nu va disparea daca dispare Euro. Esecul UE este imposibil nu doar din cauza argumentului costurilor, dar si pentru ca UE are baza o retea de angamente complexe din care este foarte greu pentru orice stat sa scape. Probleme cu politica comuna de securitate si de aparare au existat mereu, dar nu ai cum sa renunti la piata comunitara; nu te lasa elitele economice/alte grupuri de interese si aici sunt de acord cu Moravcsik. De acord cu tine ca Germania in ultimul timp, dar mai ales in cazul Libiei ridica multe semne de intrebare? De notat ca CDU s-a cam indepartat de SUA in ultimul an, chiar citeam ceva despre asta in Der Spiegel in perioada dezvaluirilor Wikileaks.

    Ca o ultima remarca as adauga doar ca observand comentariile de pe Unimedia, imi dau seama cat de mult conteaza contextul acestei discutii. Pentru multi dintre vizitatorii Unimedia (unii din Romania se pare) o discutie despre viitorul incert al UE in Moldova este echivalenta cu o imbratisare a proiectului CSI; adica atunci cand toata lumea discuta despre problemele UE, unii ar vrea ca noi sa ne prefacem ca UE este perfecta. Cu alte cuvinte unii vor sa ne autocenzuram discutiile de dragul autoiluzionarii?

    • Octav says:

      cu placere :)
      pai, Haas era cu neo-functionalismul care amenda functionalismul lui Mitrany si, undeva la finele anilor ’50 acesta scria despre un proces de integrare non-liniar unde pe alocuri pot avea loc si procese de soft spill-back (spill-back e sinonim cu dezintegrare, totusi Haas nu merge atit de departe, dar pt comoditate ii putem zice si asa). am auzit si de neo-neo-functionalism acum citiva ani la un seminar, insa cu toata elganta explicativa a lui Philipe Schmittper, sincer tre sa recunosc ca nu am inteles nuanta de “neo-neo”.

      Da, asta e si argumentul invocat de Moravcsik si critica pesimistii ca ar suferi de amnezie, ori ca iau ca referinta un anumit proiect european cu un scop bine definit, care nu exista in genere, si ca nu se uita in trecut. Partial as fi de acord aici. Totusi, UE inseamna in primul rind economie, iar euro acum este nervul central si in conditiile astea este oarecum logic sa prevezi un spill-back putenic daca se adevereste ca eventuala cadere a monedei unice va avea consecinte nefaste asupra bunastarii ‘europenilor’ (poate asta o sa mentina moneda, insa.. ramine intrebarea ref la Germania). De exeplu acest articol din Figaro. Eu as vrea sa vad mai multe analize in acest sens, sharuieste dc dai peste. Apoi moneda unica e fixata in tratatul de la Lisabona, dc cade euro, cum ramine cu tratatul? Si mai este retorica liderilor politici care afirma ca sfirsitul euro va insemna sfirsitul UE (Sarko de ex).. Si in fine, ‘reteaua de angajamente complexe’ seamana cu argumentul interdependentei… nu sint convins k interdependenta creaza efecte puternice, posibil aceasta e epifenomenala aici… doar integrarea puternica a URSS, incomparabil mai mare decit a UE, nu a mentinut uniunea integra (argumentul clasic a lui Waltz), insa totusi suficienta pt a crea un CSI…

      Da, exista lume care face/consuma propaganda si lumea care macar incearca sa faca analiza. Poate parea paradoxal, insa cred ca o realizare, constientizare a dificultatilor europene ar trebui sa motiveze moldovenii (politicienii mai ales) sa faca mult mai mult pe cont propriu fara sa astepte pomene de la UE. Tre’ sa se inteleaga clar si bine ca n-o sa vina Europa sa ne bage colaci in coada…

  2. Pingback: “sfirsitul lumii” in varianta ruseasca :) | Laborator de analiza politica si relatii internationale

  3. Octav says:

    apropo, inca ceva de reactii, dc scriam despre “ziua victoriei” si ignoram ziua europeana, oare ce reactii af fi fost? :)…

  4. IMB100 says:

    @ Octav
    apropo aceleasi dubii pe care lei ai in privinta neo-neo, eu le am in privinta distinctiei intre functionalism si neofunctionalism. Intr-adevar prin diversele antologii ce includ teoriile integrarii europene, Haas este categorisit drept neofunctionalist, dar de fapt in SUA in acea perioada toata lumea in stiintele sociale adopta explicatii structural-functionaliste venite pe filiera sociologica si antropologica.
    Ma apucasem sa-l citesc pe Mitrany (mai ales ca a emigrat din Romania:), dar am ramas cu oarecare dubii in privinta formularii teoriilor sale, mi s-a parut foarte eclectic, adica foarte departe de teoria lui Waltz.
    In ceea ce priveste Haas, este curios ca el nu se considera neofunctionalist, ci propune ca multi altii de altfel, o modificare a catorva principii functionaliste. Dupa postul tau am luat de pe raft Beyond the Nation-State: Functionalism and INternational Organization si am citit din primele capitole in care Haas prezinta functionalismul, dupa care propune o versiune rafinata (refined version). Interesant ca el spune ca functionalismul este “ce vrea fiecare sa inteleaga” :) . Am ramas surprins sa gasesc la pagina 80, o schema ce includea actiuni integrationiste si dezintegrationiste (disintegrative actions). Dar acestea sunt putin teoretizate. Dar Haas si-a schimbat opiniile de mai multe ori, iti recomand acest interviu (de pe la minutul 20 e relevant): http://www.youtube.com/watch?v=WktoqNpYWso . Apropo si pe ceilalti teoreticieni ai integrarii europene ii gasesti pe youtube, apropo am avut ocazia sa il ascult pe Moravcsik la o conferinta (ca sa ma laud putin :)
    Ca sa revin la Haas, banuiesc ca eticheta de neofunctionalist ce i se pune se refera mai mult la perioada in care a formulat teoria (adica functionalismul reinviat de dupa razboi, cand de fapt Haas se refera si la functionalisti postbelici) mai mult decat la teoria in sine. In interviul respectiv pomeneste si rolul lui Schmitter (a trebuit sa citesc schmitter si o’donnell pentru major). :)
    IN legatura cu comparatia cu URSS eu nu as merge asa departe, unitatea de care pomenesti a URSS se baza pe forta militara/pe constrangere. De facto URSS era un stat federal, chiar daca de jure era o confederatie.
    Eu tind sa vad UE ca fiind compus din mai multe proiecte paralele, care mai integrate, care mai putin (cei trei piloni spre ex.). Spuneam in postul original ca de fapt, UE nu a pornit ca un proiect economic, ci ideea era de a evita un al TReilea Razboi Mondial. In acest sens, Jean Monnet ar fi spus probabil ca si-a indeplinit misiunea. Pe parcurs a devenit mai mult un proiect economic, dar initial considerentele economice au fost secundare.

    • Octav says:

      merci Ion, m-ai convins in privinta esentei “neo” la functionalisti :) in privinta URSS, cu atit mai mult, efectele interdependentei ar trebui sa fie multiplicate de factorul militar…

  5. Octav says:

    citeva linkuri utile la tema postului (cred ca voi mai reveni cu linkuri, ar fi bine sa facem aici un hub cu articole/analize pe subiect).

    Paul Krugman cu un bun articol despre efectele masurilor de austeritate asupra economiei tarilor aflate in criza datoriei suverane, http://www.nytimes.com/2011/05/23/opinion/23krugman.html?_r=1

    George Friedman cu un excelent articol despre politicile de balansare in UE. o analiza mult mai nuantata si poate mai pertinenta decit cea a lui Rosato, http://www.realclearworld.com/articles/2011/05/17/visegrad_a_new_european_military_force_99520.html

    aici pe scurt ideile lui Rosato, “A Bleak Future for the European Project“, sinteza la articolul despre care am discutat in post,

  6. Bogdan Alexandru says:

    Uniunea Europeana este singura constructie supranationala din lume. Este ceva nou, aparut dupa ce Europa nu a mai fost centrul politic si economic al lumii. Inca din 1648 dupa Pacea Westfallica organizarea predominanta in Europa a fost statul-natiune, astfel europenii au o istorie larga si o constiinta greu de rasturnat despre statul-natiune. Dupa 1918 Ideea paneuropeana a devenit un discurs politic mult vehiculat printre intelectualii vremii, iar dupa 1945 a devenit o miscare politica in pasi mai mari sau mai mici. Cu alte cuvinte, dupa 1945 Europa a intrat intr-o noua etapa a dezvoltarii sale, una dura in care si-a pierdut prestigiul, influenta, economia, o perioada a globalizarii unde doi actori extraeuropeni dominau Relatiile Internationale. SUA si Uniunea Sovietica, erau la apogeul puterii lor, remodeland dupa propriul stil ruinele unei Europe decazute.

    Este adevarat ca URSS era amenintarea care a facut ca Europa sa inceapa procesul de integrare, dar nu a fost singurul factor desi a fost cel mai puternic. Procesul de decolonizare, infiintarea ONU, acceptarea unanima a Drepturilor Omului, pierderea puterii militare, cat si dubla influenta a SUA au favorizat procesul de integrare.

    Odata cu 1945 in europa domina o dorinta de schimbare, de renuntare la vechile rivalitati ce au pornit nenumarate razboaie, in special cele doua razboaie mondiale. Decolonizarea si reconcilierea cu fostele colonii nu se putea face de un sistem identic cu cel de pana la momentul 1945, trebuia ca Europa sa se schimbe pentru a capata credibilitate internationala.

    Influenta SUA in europa a fost bivalenta, In primul rand SUA a abandonat doctrina izolationista, si a ramas puternic activa in Europa dupa razboi. Planul Marshall a fost cheia revitalizarii economiei de dupa razboi, un ajutor financiar venit de peste ocean, ce a reusit sa salveze economiile slabite, a inlaturat pericolul comunist, dar a si initiat prcesul de integrare, asta fiind una din dorintele Casei Albe. La momentul respectiv principalul obiectiv al Americii era inlaturarea pericolului URSS, si al comunismului. Astfel SUA si-a format un lant de aliati ce a sugrumat practic URSS, incepand cu comunitatea economica europeana si blocul militar NATO. In al doilea rand, inevitabil, influenta marcanta a SUA a dus la dorinta de concurenta a Europenilor. Divergentele erau mult mai transparente atunci decat acum, dar ele au exitat inca de la inceputul secolului XX, s-au accentuat in perioada de dupa razboi, si au vedenit mult mai vizibile dupa caderea URSS, si crizele care au aparut din 1991 pana in 2012.

    Uniunea Europeana, a reprezentat o alternativa la probleme globale pe care statele nationale nu puteau sa le rezolve singure: economice, militare, politice; Dar UE este lipsita de un argument socio-cultural. Elementele comune ale europenilor, sunt depasite de elementele care le separa. Cultura graca, Imperiul Roman, Iudeo-Crestinismul, s-au pierdut in epoca moderna si contemporana, lasand loc divergentelor sub forma nationalismului, curentelor politice, cursei pentru dominatie, elementelor lingvistice diferite, mentalitatilor diferite dar in special interesului national. Astfel UE poate fi privita ca o alternativa materialista, dar nu si una cultural-sociala. Dupa caderea comunismului, esenta cultural-sociala pierde teren in fata celei economice.

    Din punct de vedere politic UE este lipsita de o voce puternica, membrii UE continua sa joace un rol individual in sistemul de relatii internationale. Germania “locomotiva Europei” are dupa 1990 o poltica externa extrem de moderata. Puterea militara este un factor secund, Berlinul mizand pe diplomatie, si pe interesul economic. Astfel, cea mai influenta putere din cadrul UE este cea mai “timida” putere pe plan mondial. Directia Berlinului in Reltiile Internationale este de a negocia cu toti actorii, de a face afaceri cu toti actorii, dar de a nu interveni in probleme politico-militare. Germania s-a apropiat de BRIC, a renuntat la un posbil statul de membru permanent in Consiliul de Securitate. Franta a doua mare putere UE, este caracterizata de o politica putin mai “agresiva” pe plan international, membru al Consiliului de Securitate, detinatoare de arme nucleare, a jucat un rol activ in crizele sfarsitului de secol XX si cele de la incepului secolului XXI. S-a opus SUA si Marii Britanii in 2003 cu privire la formarea coalitiei anti-Saddam, s-a implicat activ intr-o serie de lovituri de stat in fostele sale colonii africane si a initiat lovitura aeriana impotriva lui Gaddafi. Marea Britanie a treia putere a UE, cu o larga autonomie economica fata de UE datorita Lirei Sterline, si cu cea mai mare putere militare din UE, s-a implicat dese ori pe cont propriu in politica Internationala, de cele mai multe ori pentru Londra primeaza relatia speciala pe care o are cu Washighton. A initial interventia militara NATO in Kosovo in anii 90, a participat activ la ambele razboaie din Golf.

    Mai mult decat atat, toate aceste state, au un puternic deficit militar in comparatie cu SUA, dar si cu alte puteri cum ar fi Rusia, China, India sau Turcia dar si state mici care dezvolta sau cumpara echipamente militare de ultima generatie Israel, Arabia Saudita, Iran, Brazilia etc. Bugetele militare europene scad in special in ultimii ani dominati de criza. In concluzie, lipsa puterii militare, a unei voci politice comune, a facut UE incapabila sa reactioneze promt chiar si in expremitatile sale, in Kosovo, in anii 90, sau cel mai recent, in Georgia in vara anului 2008. A avut o atitudine mult prea temperata pentru ceea ce se autodefineste a fi UE.

    Concluzionand, elementele vulnerabile ale UE, sunt mult mai accentuate decat cele favorabile, pornim de la faptu ca UE este o entitate in continua tranzitie, care se construieste cu pasi mici, “elimina defectele din mers pentru a ramane pe linia de plutire”, totusi a ramane pe linia de plutine nu este suficient pentru a prigresa la nivelul dorit de vizionarii UE. Daca pana la inceputul crizei, s-a observat faptul ca in cadrul UE interesele nationale primeaza, membrii actionand si gandind diferit, mereu pe cont propriu, ideea UE mentinuta de avantajele economice se spulbera usor odata cu prezenta efectelor crizei economice, care au demonstrat faptul ca si economia nationala primeaza. In conditii normale, de stabilitate internationala, economica, sociala, UE este o alternativa viabila, dinamica, ce se concentreaza pe problemele migratiei, dezvoltarii regionale, educatiei, productiei, intr-un cuvant integrarii, in conditii de criza, UE este luata prin surprindere, incapabila sa reactioneze promt si sa rezolve situatia la nivel european, situatiile de criza scot la iveala tensiune ascunse, si divergentele dintre membrii comunitatii. Lipsa fondurilor de rezerva, lipsa planurilor de rezerva, lipsa unitatii politice centrate in jurul Brusselului, lipsa unitatii militare si cel mai important pentru o organizatie supranationala lipsa unei voci dominante, sunt elementele ce separa UE, si o opresc din drumul sau spre ceea ce se vrea a fi o noua forma de organizare europeana de dupa 1648.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s