Micul razboi care a zguduit lumea

Cartea lui Ronald D. Asmus aparuta in vinzare la inceputului anului si intitulata „A Little War that Shook the World„: Georgia, Russia, and the Future of the West” cu o prefata de Strobe Talbott, tinde sa completeze golurile existente in opinia publica despre unul din cele mai contradictorii conflicte armate de inalta rezonanta din ultimii ani. Opinia lui Asmus este foarte binevenita, in special ca el a fost un insider al multor evenimente si procese care intrun mod sau altul au functionat ca premize ale „razboiului de cinci zile” intre Rusia si Georgia in august 2008. Cartea sa ofera explicatii la foarte multe „enigme” ale razboiului, dar in special al procesului de negocieri care a urmat intre conducerea Rusiei si presendintele francez N. Sarkozy.

Totusi, ar fi corect sa indicam, ca relatarea lui Asmus reflecta in o mare masura viziunea sa personala, foarte bine informata, dar totusi insuficient de convingatoare pe alocuri. Aceasta se datoreaza atit si accentului exagerat in unele momente, precum ca SUA l-a avertizat pe Saakashvili sa nu inceapa o operatiune armata contra regiunilor rebele, cit si utilizarii foarte frecvente a referintelor publice, ziarelor, revistelor, declaratiilor, etc., care erau la fel insuficient de informate si reflectau doar frinturi separate a mozacii razboiului. Dorinta de a convinge cititorul ca SUA nu a fost implicata este usor de inteles, si este realizata destul de logic si partial convingator. Insa frecventa prea ridicata a acestor eforturi creaza impresia ca Asmus este supus framintarilor de natura celora descrise de efectul numit de psihologi disonanta cognitiva. Astfel volumul exagerat al argumentelor cu princina creaza impresia ca unul din scopurile principale ale cartii este de a scoate SUA de sub lovitura invinuirilor rusesti (si europene de fapt), precum ca Statele Unite ar fi incurajat atacul Georgiei.

Altfel, cartea se citeste usor, are un stil mai curind narativ decit unul analitic, si ofera un volum bun de istorie a conflictelor separatiste in Georgia, a factorilor care au dus la agravarea situatiei si a intereselor partilor implicate. In opinia mea partea aceasta a cartii este cea mai valoroasa, pentru ca exista putine publicatii care ne ofera posibilitatea sa aruncam privirea dupa culisele deciziilor care au influentat conturul politicii internationale. Citeva „perle” oferite de carte sunt scoaterea in evidenta a presiunii pe care a pus-o presedintele francez asupra celui georgian, fortindu-l sa accepte varianta acordului schitata de rusi:

„Unde e Bush? Unde va sunt americanii? Ei nu vor veni sa va salveze. Nici europenii nu vor alerga. Sunteti singuri. Daca nu semnati, tancurile rusesti vor fi in curind chiar aici” (p.206).

O alta conversatie interesanta relatata in carte este dialogul intre premierul rus V. Putin si Sarkozy, prin care Asmus doreste sa indice intentia Moscovei de a atinge un schimb al regimului politic la Tbilisi (p.199):

  • Putin: Vreau sa-l spinzur pe Saakashvili de oua.
  • Sarkozy: Sa-l spinzuri?
  • Putin: De ce nu? Americanii l-au spinzurat pe Saddam Hussein.
  • Sarkozy: Dar ai dori sa o sfirsesti la fel ca si Bush?
  • Putin: Hm… cred ca ai dreptate aici.

Intrun mod mai vualat, autorul indica ca negocierile continutului acordului s-au dus dilentarist, necatind la faptul ca Asmus a salutat mult implicarea presedintelui francez, tara caruia detinea presedentia UE. Nu e de mirare, caci acordul a fost acceptat de Sarkozy, nedorind sa intre in detaliile formularii, ci doar interesat in trasarea principiilor generale. Insa dupa cum ne este cunoscut in prezent, rusii anume ca au exploatat textul vag al acordului pentru a taragana si chiar in final pentru a refuza executarea unor elemente ale acestuia. Asmus a relatat acest lucru prin urmatorul text (p.202):

Cind oficialii americani de rang inalt  au vazut textul [acordului], acestea au fost – in cuvintele unui functionar – „ingroziti”. Un acord de incetare a focului se presupune sa contina date si frontiere geografice specifice. Acest document nu avea nici una. Textul era vag si vulnerabil la diverse interpretari. Vorbea despre trupele rusesti fara a face diferenta intre trupele ce facea parte din contingentul de pacificatori, si cele invadatoare. Ce ar insemna in practica „masuri de securitate aditionale”? Daca erau lasate rusilor sa le defineasca, ei ar putea impinzi toata tara facind orice le-ar fi pe plac. Ce fel de „mecanisme internationale” erau prevazute – si care erau termenii de instituire a acestora? [Acordul] avea niste goluri uriase, pe care Moscova le-ar putea exploata pentru a-si mentine fortele militare in regiuni de importanta critica strategica.

Un alt fragment, care pare hazliu pentru cei care cunosc viata in URSS, este folosirea de catre Vladimir Putin a unor fraze din filmul-comedie clasic din perioada sovietica „12 scaune”. Filmat dupa romanul cu acelas nume de I. Il’f si E. Petrov, acesta a ecranizat in special peripetiile lui Ostap Bender, un fel de Pacala si Tindala impreuna, care crea „combinatii”-cotcarii pentru a face un cistig. Si iata, citeva luni inainte de razboiul din august 2008, cartea lui Asmus relateaza ca Putin, vorbind cu oficialii georgieni, le-ar fi spus, incercind sa-i convinga sa nu creada Occidentului in general si NATO in particular: „Nu puteti acorda increderea nimanui in lumea asta! Mie [sa-mi acordati] –  se poate.” (Nikomu nel’zea dovereat’ na etom svete. Mne – mozhno.) Ironia acestor cuvinte se explica prin faptul ca eroul Ostap Bender, folosea exact aceste fraze pentru a trage pe sfoara jertvele sale.

Oricum, opinia mea e ca cartea la sigur merita timpul cititorului interesat de diplomatie, politica externa a Rusiei, spatiul post-sovietic, etc. Evident, ea trebuie citita cu o doza de scepticism, ca de altfel oricare lectura. La prima vedere, din lectura data s-ar putea deduce un sir de lectii pentru conducerea Moldovei:

a) nu trebuie sa-si incredinteze complet interesele sale actorilor din Occident in negocierile cu Rusia, pentru ca acestea au interese proprii, si nu vor rezista ispitei sa le promoveze;

b) este imperativ sa curme practica negocierilor externe intre oficiali de rang inalt, fara a implica la scrierea si definitivarea acordurilor, declaratiilor si altor documente prin care ne asumam careva obligatii, expertii nationali care activeaza in domeniu;

c) politica internationala in prezent ofera avantaje enorme celei parti care reuseste sa influenteze opinia publica internationala, dar si clasele politice din Occident, si suportul care il vom putea obtine in situatii de criza caracterul carora nu va fi evident, va depinde de capacitatea noastra sa influentam opinii pe plan extern;

d) niciodata nu trebuie sa pastram toate ouale in acelas cos: nu este logic si rational sa contam doar pe UE, ignorind SUA si invers – ar fi mult mai eficient daca am invata sa balansam slabiciunile si sa amplificam caracterul puternic al acestor doi actori in folosul politicilor noastre, prin implicarea selectiva a ambilor, in situatii de criza.

Nu sunt unicele concluzii, si acestea ar necesita posibil reflectari mai detaliate, insa la moment ma voi opri chiar aici.

Acest articol a fost publicat în conflicte separatiste, politica externa a SUA, Politica externa a UE, Rusia, suveranitate politica și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Micul razboi care a zguduit lumea

  1. IMB spune:

    @michigander
    Mersi pentru recenzie. Am vazut cartea si prezentarea ei la BookTv, dar nu am mai citit-o. Asmus sigur are insider knowledge mai ales din partea georgienilor, stiu ca ii cercetasem biografia, dupa ce a prezentat cartea :)) Despre implicarea SUA in această operațiune rămâne de discutat si anume la ce ne referim. La sustinerea SUA pana la conflict sau la sustinerea SUA in timpul conflictului (care se pare ca nu a fost substantiala; asta cu exceptia celebrei „We are all Georgians” enuntata de McCain in timpul unei dezbateri prezidentiale urmarita de milioane de americani).

    Despre cognitive dissonance in IR s-a scris mai ales in literatura cu privire la perpetuarea conflictelor si rolul mediatorilor. Louis Kriesberg are o carțulie, în care analizeaza procesele psihologice, care influenteaza perpetuarea conflictelor destructive (ca pentru el, conflictele pot fi si constructive).
    Sper sa gasesc timp sa rasfoiesc si eu volumul.

  2. Octav spune:

    Buna recenzia… cu parere de rau inca nu am facut rost de ea. Dar am citit destule scrise de Asmus si cam am inchipuire ce propune cititorului😉
    Dupa mine, indiferent cit de mult nu ar fi sustinut SUA Georgia (pina la conflictul deschis), SUA nu s-a lasat imbrobodita de nici o obligatie de securitate fata de Georgia, si aici este momentul central… desigur, nu se pune in discutie responsabilitatea morala a SUA…

  3. stas spune:

    thomas de waal autorul ”black garden” s-a dat cu parere pe larg pe marginea cartii lui asmus in the national interest, in paralel realizand si o mini analiza situatei interne din georgia: http://carnegieendowment.org/publications/index.cfm?fa=view&id=40640

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s