Ruhnama, Saparmurat Niazov si Occidentul

Povestea cărții filosofico-teologico-istorico-sociologico-poetice ”Ruhnama”, a fostului președinte turkmen Saparmurat Niazov (m. 2006), ar fi putut trece drept o următoare curiozitate în lungul șir de exoticități al despoților din toată lumea: că a re-făcut și re-numit calendarul după bunul său plac, că a impus copiii și adulții în Turkmenia să-i învețe cartea pe de rost (așa încât aceasta era utilizată ca examen obligatoriu chiar … la eliberarea permiselor de conducere), că-și exila miniștrii în pustiu și-i lăsa să moară de foame, că și-a auto-dăruit funcția de președinte pe viață a Turkmenistanului și Tatăl turkmenilor, că a avansat cartea proprie la rangul de sfântă, mai sfântă chiar decât Coranul (fapt prin care și-a atras mânia și protestele unor grupuri clericale musulmane), că a declarat că cine-i citește cartea de trei ori ajunge direct în rai etc – toate asta se cunoșteau și erau cumva înghițite, de discursul public occidental, ca fiind capriciile unui neo-sultan călare pe țeava de gaz, unul din mulții – Muammar al-Gaddafi, Mobutu Sese Seko ori Idi Amin (auto-declarat Cuceritor al Imperiului Britanic) ce obișnuiseră lumea ”bună” cu practici excentrice…

Se mai știa că o bună conjunctură internațională – relații bune cu Rusia (Gazpromul transporta gazul turkmen în Europa, o afacere bună pentru ambele părți), dezinteres din partea SUA și un fel de toleranță din partea cancelariilor europene – îi face cumva jocul lui Niazov și-l tolerează.

Ceea ce nu se prea știa e că unele companii private europene și americane – Caterpillar și John Deere (SUA), Bouygues (Franța), Daimler-Chrysler și Siemens (Germania), Chalik Holding (Turcia)  au contribuit din greu la consolidarea regimului lui Niazov în schimbul unor oportunități bune de afaceri în Turkmenistan. Niazov cerea companiilor străine cu intenții de a penetra piața turkmenă, să execute servicii de propagandă a cărții sale (prin traduceri în diferite limbi) ori monumente și/sau obiecte propagandistice – statui ale sale, din aur sau aurite, monumentul cărții Ruhnama, complexe memoriale ce slăveau Turkmenistanul și pe conducătorul său ”nemuritor” Turkmenbași.

Cineastul finlandez Arto Halonen încearcă, în filmul ”Shadow of the Holy Book” (2008) încearcă să afle detalii din aceste istorii ascunse, dar, chiar și după moartea lui Niazov și așa-zisa deschidere a noului președinte Gurbanguly Berdimuhamedov, oficialii companiilor cu pricina nu prea au chef să vorbească despre prețul ideologic pe care l-au plătit pentru a putea construi afaceri în Turkmenistan…

… Filmul e un bun prilej de meditație la subiecte ce agită deopotrivă teoria RI, sociologiile globalizării și studiul proceselor politice regionale: rolul corporațiilor transnaționale în actul politic, relația dintre politic și economic, dinamica relațiilor internaționale cu participarea actorilor non-statali sau non-guvernamentali, studiul mișcărilor sociale transnaționale etc.

Se știe bunăoară că unele companii private occidentale, altfel ”respectabile”, de genul corporației franceze Elf-Total au muncit din greu la întărirea regimului lui Saddam Hussein și sabotarea programului ONU ”Petrol contra hrană”. Revelarea acestor fapte a stârnit oarecare proteste în difuza opinie publică mondială – insuficiente însă pentru a cauza daune considerabile de imagine companiei.

E o axiomă deja că studiul realităților politice internaționale trebuie să țină cont și de alți actori decât cei statali (depășirea ”naționalismului metodologic”, cu alte cuvinte): mișcările sociale (Charles Tilly), ONG-urile feministe (Millicent S. Tayer), sfera publică globală (J. Habermars), cosmopolitanismul (Ulrich Beck, Pheng Cheah). La astea s-ar adăuga probabil corporațiile (nu-mi vine vre-un autor în minte), mișcările religioase transnaționale (gen biserica catolică, cea ortodoxă ori islamul), internaționalele politice (anarhiste, comuniste), partide transnaționale (cum sunt cele din parlamentul european) și altele. Acești actori au acumulat un șir de pârghii importante prin intermediul cărora pot forța/influența actorii statali să stabilească politici convenabile lor. În cazul turkmen, lucrurile au stat puțin altfel: asta pentru că președintele Niazov deținea puterea absolută în stat, dar în sistemele democratice, factorul economic are o pondere importantă în procesul politic.

Pe de altă parte, numeroase grupuri formale sau informale ce se ocupă cu protecția drepturilor omului, au protestat contra priorităților economice ale corporațiilor față de cele etice ori umanitare. E și asta o dezbatere cu barbă (de la Marx încoace), ce pare a fi mai vie decât oricând. Nu putem neglija aspectele etice ale unor probleme delicate (mai ales când e vorba de regimuri cu încălcări în privința drepturilor omului dovedite deja), iar presiunea etică, susținută de prestigiul enorm al drepturilor omului și democrației în lume, e un instrument suficient de puternic pentru a înarma și întări mișcările pentru drepturile omului. Dar și o tiranie etică (prioritatea absolută a drepturilor omului și a normelor democratice) mi se pare la fel de periculoasă, atât din motive ce țin de variațiile sistemelor democratice, cât și de anumite contexte politice particulare (argumenta Ronald Inglehart că în statele în care securitatea fizică și cea materială a cetățenilor e amenințată, sprijinul pentru democrație e mai mic).

Un caz spinos și instructiv ce-mi vine în minte a fost boicotul de către chinezi a companiilor franceze Carrefour și Louis Vuitton, după scandalul cu torța olimpică la Paris: în acel caz chinezii erau nemulțumiți că activiști pro-Tibet au încercat să sustragă torța, iar Carrefour cică l-ar fi sprijinit pe Dalai Lama. Sigur, campania nu a prea avut succes, dar a creat un precedent. Google, care s-a retras din China la începutul acestui an, este un alt exemplu.

Nu cred că sunt soluții universale pentru astfel de cazuri: companiile private ”plătesc” un fel de tribut unor contexte locale – ba-și schimbă culoarea brandului, ba tind să se localizeze și să-și autohtonizeze marfa, dar mi se pare că participarea lor directă la acțiuni ce au ca efect consolidarea unor regimuri despotice precum a fost cel al lui Niazov e un act reprobatoriu.

LINKURI:

Textul cărții:

în rusă: http://www.ruhnama.info/ruhnama-ru/kitap-htm/s9.htm

în engleză: http://www.turkmenistan.gov.tm/ruhnama/ruhnama-eng.html

Site-ul oficial al filmului documentar: http://www.shadowoftheholybook.com/

Filmul poate fi downloadat și văzut aici: http://dl.transfer.ro/Pyh__n_kirjan_varjo__2007__Arto_Halonen-transfer_RO-28jul-a3527b.avi

imaginile au fost preluate de pe site-ul oficial al filmului.

Acest articol a fost publicat în cinema, economie, investigatii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Ruhnama, Saparmurat Niazov si Occidentul

  1. IMB100 spune:

    ms pentru carte. Descoperisem filmul anul trecut, luase nu stiu ce premiu. Pai este business as usual. Cu acelasi succes puteau merge si in Indonezia sau China sa faca un film similar. Daca veneau in Moldova, poate le povesteau cum trebuiau sa dea mita ca sa faca afaceri. Dar combainele americane nu ajutau la stransul roadei?🙂

    Nu stiu de ce se face legatura intre business si moralitate sau principii etice. Sunt doua lumi aparte. Sa facem un mic calcul. 10 000 usd pentru publicarea unei carti nu se compara cu mitele pe care le dadeau companiile straine care se extindeau in Romania. Ce sa mai zic de Turkmenistan, 10 000 usd sunt o faramitura pe langa ce profituri fac acolo. Seamana cu Michael Moore care umbla pe Wall Street pe la usile bancilor dei nvestitii si hedge funds ca sa obtine interviuri.

  2. IMB100 spune:

    De ce multa lume spune Habermars? :))

  3. IMB100 spune:

    apropo ma apucasem sa citesc o cartulie interesanta intitulata Turkmeniscam :)) despre grupurile de lobby americane si earmarks. Un tip a reusit sa convinga niste parlamentari americani sa aloce bani din bugetul americani pentru un fals proiect in care era implicat Turkmenistanul …

  4. Pingback: Berdymuhamedov considerat omul anului în România? | Laborator de analiza politica si relatii internationale

  5. Vitalie Spranceana spune:

    tare dragut, un reportaj foto de la muzeul national al Turkmenistanului:

    http://englishrussia.com/index.php/2010/09/22/the-national-museum-of-turkmenistan/

    Nyazov inca sta acolo, dar apar si cartile noului presedinte

  6. Pingback: Geopolitici de bucătărie | Critic Atac

  7. Pingback: Geopolitici de bucatarie | Laborator de analiza politica si relatii internationale

  8. Pingback: blog implicat » Blog Archive » un popor citea o carte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s