Ne-alegerile din Transnistria

Am urmarit fabrika din 12 decembrie. Nu ma mai uit demult la emisiunea aceasta, insa cum a fost o emisiune unde invitat a fost prim-ministrul Vlad Filat, m-am gindit ca va fi interesant, or ar trebui sa se vorbeasca si despre Transnistria si schimbarile (simtitoare) care au loc in regiune. Dezamagire (si timp pierdut): o ora si ceva de vorbaraie (nimic nou) si doar 1 minut (!) acordat Transnistriei. Mai mult decit atit, am ramas nedumerit de ce s-a spus in acest minut (min. 63-64). Redau mai jos micutul dialog:

N. Morari: Vreau sa vorbim un pic despre alegerile din Transnistria. Ati vazut rezultatele…
V. Filat: Nu… d-stra le-ati vazut ?
N. Morari: Igor Smirnov, cu care v-ati intilnit foarte des in ultimul timp, se plaseaza pe locul trei.
V.Filat: In primul rind nu de foarte multe ori; de cite ori a fost cazul… si necesitatea. Eu aceste alegeri nu le recunosc si vreau sa va spun cu toata respon(sabilitatea), nici nu m-au interesat. Cine va fi… acolo ales, cu ala vom continua sa muncim. Eu m-am intilnit nu doar cu dinsul, eu m-am intilnit si cu Kaminski, m-am intilnit si cu Sevciuk pe parcursul timpului, insa nu este o problema. Dar din cite am vazut eu, sigur ceea ce n-ati putut sa vedeti d-stra, situatia nu este chiar asa, dar pina la urma datele care le for oferi…
N. Morari: E posibil sa se schimbe inca in urmatoarele…
V. Filat: Din ceea ce am vazut eu, datele sunt un pic altfel. Catre data de miercuri, catre ziua de miercuri am inteles ca urmeaza sa se anunte rezultatele… Vedem…

In primul rind, analistii si comentatorii de la fabrika sunt destul de vorbareti in general, insa pe aceasta tema nimeni nu a intervenit (I. Botan si A. Taranu), oare atit de neinteresanta este soarta acestei regiuni?…

In al doilea rind, e clar, si Filat are dreptate, nu putem recunoaste aceste „alegeri” si vom trebui oricum sa discutam cu oricine va fi la Tirapol. Bine, pina aici. Dar nu putem inchide ochii la ce se intimpla acolo. Hai sa spunem ca sunt niste ne-alegeri, sa le luam drept un sondaj de opinie publica la urma urmei. Dar sa spuna prim-ministrul cu toata „responsabilitatea” ca nu l-au „interesat” mi se pare cel putin de neinteles. Or acesti oameni sunt si cetatenii RM, cum sa nu ne intereseze ce cred ei (si mai ales cind incep sa dea semne de maturitate, cind se intimpla ceva foarte interesant in comportamentul lor)?

Si al treilea moment, felul in care dl Filat a raspuns la intrebare mi-a creat cel putin senzatia ca nu prea se bucura ca Smirnov ar putea iesi din cursa (locul trei). Ca ar avea surse speciale, nimeni nu se indoieste. Insa de ce aceste surse sunt mai credibile decit altele (cele rusesti, ucrainesti etc.)? Au oare rusii interesul ca Sevciuk sa cistige si constient sa dezinformeze? Eu nu pot decit banui ca pentru Moscova ar fi mai comod un tur doi intre Smirnov si Kaminski…

Revenind la surse, dupa spusele lui Sevciuk, (publicat in kommersant), acesta ar „poseda toate copiile protocoalelor (certificate de CEC) de la toate sectiile de votare”. Deci conform datelor: Sevciuk – 39.4%; Kaminski – 27%; Smirnov – 25.3%

Aproximativ acelasi rezultat il invoca Kaminski: Sevciuk – 38,56%; Kaminski – 26,48%; Smirnov – 24,82%.

Trecind peste toate astea, as vrea sa accentuez doua aspecte, doua concluzii de fapt pe care le putem deja formula in urma acestor ne-alegeri  (cu toate ca inca e devreme pentru a trage concluzii).

In primul rind, rezultatul (sau cel putin sprijinul masiv pentru Sevciuk) a demonstrat ca oamenii din Transnistria nu sunt asa cum o multi ii cred, zombati, spalati pe creier, prosti etc.  Aceste ne-alegeri au demonstrat de fapt ca, atit propaganda smirnovista cit si cea ruseasca (pentru Kaminski) nu si-au facut efectul. Se vede ca viata a devenit prea insuportabila pentru a ingiti gogosile de la Tiraspol sau Moscova… Nu stiu in ce masura propaganda ruseasca anti-smirnov a influentat populatia, insa daca am egala puterea Moscovei cu rezultatul lui Kaminski, atunci situatia devine jenanta pentru Rusia. Multi oameni din regiune sunt nemultumiti ca ei trebuie sa sufere ca Moscova ceva nu a putut imparti cu Smirnov. Apoi, oamenii urmaresc ce se intimpla in Rusia. Unii spun : « ei insisi acolo la Moscova schimba posturile cum vor (Medvedev-Putin) si acum vin sa ne invete cum sa facem si pe cine sa alegem, cine e bun si cine e rau ». Deci, putem privi aceste ne-alegeri atit ca un sut in fund lui Smirnov, cit si ca o sudalma sanatoasa in adresa Moscovei. Totusi, aici nu ar trebui sa subestimam „valoarea” favorutului Rusiei. Posibil faptul ca Kaminski e la fel de rasuflat ca si Smirnov si la fel de corupt si avar (numai asocierea numelui sau cu firma Sheriff cit costa…) si-a spus cuvintul (un detaliu aici, nu stiu cit de important insa, lumea din regiune vorbeste ca Kaminski ar fi si patronul unei retele de bordeluri din regiune, proxenetism si tot ce se trage din asta… sunt vorbe, insa important e ca lumea il percepe astfel).

Si al doilea moment important. Indiferent daca au avut loc sau nu „incalcari”, ele erau facute ori in favoarea lui Kaminski, ori a lui Smirnov. Deci, reiese ca daca ar fi fost un proces intr-adevar democratic, rezultatul putea fi mult in favoarea lui Sevciuk. Acum, daca ne uitam in ce culori imaginea lui Sevciuk era prezentata de catre regimul separatist (cica ar fi omul Occidentului, gata sa vinda Transnistria Moldovei care mai apoi va fi inghitita de Romania, vedeti ex., aici), sustinerea de care se bucura acesta e de-a dreptul impresionanta. Ar insemna ca oamenilor nu le e frica de reintegrarea cu Moldova, ba dimpotriva (!) Si cel mai important, reiese ca una din tezele pe care le auzim deseori despre consolidarea separatismumui (precum ca in Transnistria ar fi o generatie noua care a trait izolata in „PMR” si ca ; cu timpul sentimentul separatist nu face decit sa se intareasca), se adevereste a fi  falsa ! Identitatea se construieste – de acord, insa nu construiesti nimic cu puscarii, coruptie si saracie !

Ce va urma? Se pare ca „alegerile” vor fi anulate, vedeti aici info. Acum vara intrebam oamenii din Transnistria cine se bucura de sustinerea lor. Mi s-a spus ca daca Sevciuk va candida (la acea vreme inca nu era clar), atunci o mare parte ar vota cu acesta… insa, cu toate ca se bucura de popularitate, ei nu credeau ca el are sanse, din simplu motiv ca Smirnov nu va ceda puterea. Se pare ca aceasta se adevereste…

Pe mine insa nu ma intristeaza posibila evolutie de pastrare a regimului actual de la Tiraspol (indiferent prin ce metoda). Logica e: cu cit mai rau, cu atit mai bine. Acum doua luni asa explicam de ce:

„eventuala perpetuare a status quo-ului, cit n-ar parea de straniu, ar putea insemna ceva bun pentru Moldova pe termen mediu. Mentinerea actualului regim de la Tiraspol nu face decit sa duca la degradarea situatiei din regiune, respectiv la erodarea sustinerii pentru actualul regim si a ideologiei separatiste.”

Ramin la aceeasi parere… Mai mult decit atit, cu mentinerea unui regim sustinut doar de un sfert din populatie, evolutia va fi foarte interesanta… sau poate re-volutie?…

Update (14 decembrie): info despre anularea ne-alegerilor (care trebuia sa aiba loc astazi) a fost stearsa, pe acelasi site vedem ca suspansul se mentine pina vineri (info difuzata si la TV in regiune). Daca imi amintesc bine, in stirea de ieri (stearsa deja) se spunea ca Kaminski si Smirnov au fost chemati la Moscova… Kremlinul are nevoie sa pondereze bine inainte sa transeze🙂 Banuiesc ca nu se va anula nimic si in al 2 tur vor iesi Kaminski si Sevciuk. Cu toate ca Moscova nu prea il agreeaza pe cel din urma, e mult mai important sa mentina acea aparenta de ‘alegeri libere/democratice’ in Transnistria si respectiv, sa consolideze legitimitatea sa de actor international. Cu Sevciuk se va proceda simplu, or cazul lui Smirnov a aratat ca Moscova ‘nu bate cu batul’…

About octavian rusu

Université Toulouse 1 - Capitole
Acest articol a fost publicat în conflicte separatiste, Moldova, Tiraspol. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ne-alegerile din Transnistria

  1. Pingback: Octavian Rusu: Ne-alegerile din Transnistria | Info Prut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s