„Plan Rogozin”?

In ultimele doua zile, iarasi suntem speriati de un posibil plan rusesc de „federalizare” a Moldovei. “Stirea” de la care a pornit tot e aici. Aceasta nu-mi inspira incredere, e mai degraba din domeniul imaginatiei debordante a celor care au scris-o si/sau a “surselor” anonime de la Moscova si Tiraspol la care se face referinta. Cind vad astfel de greseli in text precum “Moldovei integer şi neuter”, deja imi este clara atitudinea celor care au “lucrat” la stire…

Nu exclud nici posibilitatea ca intr-adevar au existat asa surse. Daca e asa, in acest caz scopul urmarit ar putea fi exercitarea unor presiuni psihologice pentru a plia Chisinaul in negocierile cu Tiraspolul.

In fine, “ratusca” a fost inghitita, se discuta si polemizeaza foarte mult. A prins la public si aceasta din citeva considerente. Starea relatiilor cu Rusia si Tiraspolul se deterioreaza, incertitudinea se mareste. Rogozin e un factor care si mai mult amplifica aceasta stare. Si, avem experienta neplacuta cu Memorandumul Kozak, si aici vorba ceea, cine se frige cu supa sulfa si-n iaurt. Deci, inteleg de ce atita atentie si discutii.

Totusi, pentru a intelege cit adevar este la mijloc, trebuie sa ne punen o intrebare simpla : de ce Rusia ar vrea sa propuna/impuna acum un nou plan de federalizare? Unicul argument rational din “stire” e ca Moscova va pune Chisinaul in fata alegerii intre tensionarea relatiilor cu Tiraspolul sau federalizarea ruseasca care ar fi “propuneri generoase”:

“Aceleaşi surse de la Tiraspol ne-au mai spus că tensionarea relaţiilor între cele două maluri ale Nistrului este “parte a strategiei” Moscovei. Astfel, autorităţile moldovenşti trebuie să “aleagă” între “înrăutăţirea situaţiei” şi “propunerile generoase” ale lui Dmitri Rogozin.”

Argumentul nu e valid. Din doua considerente. 1) Tensionarea si mai mare a situatiei va implica dezavantaje atit pentru Tiraspol cit si pentru Moscova. De fapt, ce incearca ei acum sa faca e sa puna presiuni pe Chisinau pentru a obtine cit mai multe concesii (sistem bancar, circulatia mijloacelor de transport in afara, mass-media, invatamint, etc.) Moscova de fapt sustine politica “pasilor mici” (si refuza inceperea negocierilor pe solutia politica) din simplul motiv ca asta va reduce din cheltuielile de intretinere a regiunii. 2) Nu este nicio “alegere” intre “înrăutăţirea situaţiei” şi “propunerile generoase” ale lui Dmitri Rogozin, fiindca AIE nu si-a propus rezolvarea conflictului cu orice pret sau relatii bune cu Tiraspolul. Nimeni nu a promis rezolvarea rapida a conflictului ca in 2001, or prioritatea este integrarea europeana, ca mai apoi, in evolutia acestui proces, Transnistra sa aiba interes pentru apropierea si reintegrarea finala (in orice caz, asa se spera).

Cum a aparut “planul Kozak”?

Totusi, pentru a intelege mai bine de ce Rusia nu are interes sa forteze/impuna un plan de federalizare, trebuie sa ne reamintim cum a aparut “planul Kozak” din 2003.

Patru factori principali au dus la aparitia acestui plan.

1) Rusia avea nevoie sa inchida dosarul transnistrean (prezenta sa militara) pina in decembrie 2003 (obiectivul fixat in noiembrie ’99 la Istanbul era ’02, la Porto s-a mai acordat un an). Aceasta pentru a incepe ratificarea Tratatului adaptat privind Fortele Conventionale din Europa, care era important pentru Rusia pentru a limita prezenta NATO in tarile care urmau sa adere in 2004, in special tarile baltice. De mentionat ca marea parte a munitiilor si armamentelor retrase/distruse a avut loc in primavara lui 2003.

2) Insa Moscova a fortat nota, dorind conditii mai bune in reglementarea conflictului transnistrean, si aceasta fiindca in 2003 Occidentul arata ca are intentii serioase in aceasta regiune iar influenta sa nu va face decit sa creasca. Momentul cheie – iunie 2003 cind Moscovei i se propune inlocuirea formatului de pacificatori existent cu o misiune OSCE de consolidare a pacii sub auspiciile UE (planul apare prin luna martie). Propunerea a fost primita de rusi foarte si foarte negativ. In acest context, probabil nu mai putin importante au fost evenimentele din Georgia din noiembrie 2003…

3) Conducerea comunista de atunci era prea rusofila, ceea ce era privit la Moscova ca o oportunitate ce le-ar fi permis sa obtina maximum posibil.

4) Initiativa de a implica Rusia la cel mai inalt nivel a venit din partea Chisinaului care la fel era destul de grabit in gasirea unei solutii politice la conflictul transnistrean.

In conditiile de azi, niciunul din acesti factori nu exista. Chisinaul nu se grabeste (prioritatea fiind integrarea europeana si treptat reintegrarea), dar nici Moscova. Deci, nu prea vad de ce acum Rusia s-ar grabi, mai ales stiind ca federalizarea in Moldova a devenit tabu, practic sortita esecului din start, si ca sunt suficiente sanse sa revina la acest subiect in viitor, intr-un context politic si geopolitic mai avantajoase decit acum.

Dar daca gresesc si pina la urma Rogozin vine cu un plan de federalizare, revin asupra subiectului 🙂

Update: Rogozin zice ca nu stie nimic. 🙂

De ce Putin nu va participa la summit-ul G8?

In contextul discutiilor despre efectele revenirii lui Putin la presedintia Rusiei asupra politicii externe, recenta decizia de a nu participa la summit-ul G8 din 18-19 mai la Camp David si de al trimite pe Medvedev in locul sau, este foarte interesanta. Facind o mica pauza (am de controlat peste suta de lucrari la obiectul TRI), am decis sa-mi expun si eu opinia daca tot este loc de interpretari (de fapt, nu vom sti niciodata ce a fost in capul lui Putin). Deci, mare parte a observatorilor sunt de parere, si mi se pare corect, ca motivul invocat nu rezista criticii. Nu e logic ca formarea guvernului sa fie un obstacol insurmontabil pentru a participa la summit-ul G8 din simplu motiv ca se stia din timp despre aceste evenimente ; apoi,  de formarea guvernului se ocupa prim-ministrul (sau, si prim-ministrul).

Totusi o buna parte a analistilor sunt de parere ca aceasta decizie este un semnal clar ca relatiile cu SUA se vor schimba iar ‘reset’-ul s-a terminat. Nu sunt de acord cu aceasta opinie.

Dupa mine, decizia lui Putin e legata de doi factori principali.

1. Nedorinta de a inrautati dialogul cu Occidentul, in principal SUA.Sunt sigur ca in contextul evenimentelor din ajunul si din timpul inaugurarii lui Putin in calitate de

The New ECFR Study „Dealing with a Post-BRIC Russia” – Why it Doesn’t Say Much?

I was recently suggested to look at the new ECFR paper on Russia, which I did. Bellow I am posting a few random comments, reflecting my observations and disagreements with the paper analysis. In some parts I am not contesting the essence of its ideas, but the way they were explained and argued – their logic and evidence. Obviously the paper required a huge work and effort, so I respect this, and my observations below are not meant in any way to downplay its importance. It is instead a call from a fellow political scientist for a more rigorous approach to regional studies, based on existing political science tools and methods. Despite of its highly-acclaimed recommendations the paper is saying much less than it could have, should the authors have considered to be more sensitive to a number of analytic and methodological issues. At the end of the day, everyone is going to be better off if the quality of think tank products will increase –  both the producers and the consumers.

Here are my comments:

Russia is „post-BRIC”  – what does it mean exactly, and what is a possible threshold that puts Russia to be ‘post’? When Russia was coined a member of the „BRIC” it is not clear that it was less corrupted, or had superior economic strategy and infrastructure – it was the price of oil basically that explains that labeling in addition to a powerful state influence over the economy. The price of oil though is a volatile

Ne-alegerile din Transnistria

Am urmarit fabrika din 12 decembrie. Nu ma mai uit demult la emisiunea aceasta, insa cum a fost o emisiune unde invitat a fost prim-ministrul Vlad Filat, m-am gindit ca va fi interesant, or ar trebui sa se vorbeasca si despre Transnistria si schimbarile (simtitoare) care au loc in regiune. Dezamagire (si timp pierdut): o ora si ceva de vorbaraie (nimic nou) si doar 1 minut (!) acordat Transnistriei. Mai mult decit atit, am ramas nedumerit de ce s-a spus in acest minut (min. 63-64). Redau mai jos micutul dialog:

N. Morari: Vreau sa vorbim un pic despre alegerile din Transnistria. Ati vazut rezultatele…
V. Filat: Nu… d-stra le-ati vazut ?
N. Morari: Igor Smirnov, cu care v-ati intilnit foarte des in ultimul timp, se plaseaza pe locul trei.
V.Filat: In primul rind nu de foarte multe ori; de cite ori a fost cazul… si necesitatea. Eu aceste alegeri nu le recunosc si vreau sa va spun cu toata respon(sabilitatea), nici nu m-au interesat. Cine va fi… acolo ales, cu ala vom continua sa muncim. Eu m-am intilnit nu doar cu dinsul, eu m-am intilnit si cu Kaminski, m-am intilnit si cu Sevciuk pe parcursul timpului, insa nu este o problema. Dar din cite am vazut eu, sigur ceea ce n-ati putut sa vedeti d-stra, situatia nu este chiar asa, dar pina la urma datele care le for oferi…
N. Morari: E posibil sa se schimbe inca in urmatoarele…
V. Filat: Din ceea ce am vazut eu, datele sunt un pic altfel. Catre data de miercuri, catre ziua de miercuri am inteles ca urmeaza sa se anunte rezultatele… Vedem…

In primul rind, analistii si comentatorii de la fabrika sunt destul de vorbareti in general, insa pe aceasta tema nimeni nu a intervenit (I. Botan si A. Taranu), oare atit de neinteresanta este soarta acestei regiuni?…

In al doilea rind, e clar, si Filat are dreptate, nu putem recunoaste aceste „alegeri” si vom trebui oricum sa discutam cu oricine va fi la Tirapol. Bine, pina aici. Dar nu putem inchide ochii la ce se intimpla acolo. Hai sa spunem ca sunt niste ne-alegeri, sa le luam drept un sondaj de opinie publica la urma urmei. Dar sa spuna prim-ministrul cu toata „responsabilitatea” ca nu l-au „interesat” mi se pare cel putin de neinteles. Or acesti oameni sunt si cetatenii RM, cum sa nu ne intereseze ce cred ei (si mai ales cind incep sa dea semne de maturitate, cind se intimpla ceva foarte interesant in comportamentul lor)?

Si al treilea moment, felul in care dl Filat a raspuns la intrebare mi-a creat cel putin senzatia ca nu prea se bucura ca Smirnov ar putea iesi din cursa (locul trei). Ca ar avea surse speciale, nimeni nu se indoieste. Insa de ce aceste surse sunt mai credibile decit altele (cele rusesti, ucrainesti etc.)? Au oare rusii interesul ca Sevciuk sa cistige si constient sa dezinformeze? Eu nu pot decit banui ca pentru Moscova ar fi mai comod un tur doi intre Smirnov si Kaminski…

Revenind la surse, dupa spusele lui Sevciuk, (publicat in kommersant), acesta ar „poseda toate copiile protocoalelor (certificate de CEC) de la toate sectiile de votare”. Deci conform datelor: Sevciuk – 39.4%; Kaminski – 27%; Smirnov – 25.3%

Aproximativ acelasi rezultat il invoca Kaminski: Sevciuk – 38,56%; Kaminski – 26,48%; Smirnov – 24,82%.

Trecind peste toate astea, as vrea sa accentuez doua aspecte, doua concluzii de fapt pe care le putem deja formula in urma acestor ne-alegeri  (cu toate ca inca e devreme pentru a trage concluzii).

Medvedev vs scutul antiracheta: de ce Rusia reactioneaza (abia) acum ?

Pe 23 noiembrie, Dimitri Medvedev a surprins multa lume cu declaratia sa destul de dura in adresa Statelor Unite, o declaratie prin care Medvedev explica cum va raspunde Rusia la planul adaptiv in etape (European Phased Adaptive Approach) de instalare in Europa a scutului american antiracheta.

Pentru detalii, vedeti declaratia lui Medvedev aici : http://www.vesti.ru/only_video.html?vid=378104

Interesant de urmarit si conferinta de pressa a lui Rogozin (http://www.youtube.com/watch?v=RaCycXGAYz8)

Ma mira cu cita usurinta aceasta declaratie este interpretata prin prisma campaniei electorale din Rusia, mai ales in pressa occidentala (doua mostre aici si aici). Insa sunt si observatori (putini) care nu iau in serios aceasta explicatie (sau acorda un rol secundar). Opinia a doi analisti mi-au atras atentia in mod special, Alexei Arbatov (in NG) si Fedor Lukyanov (in Gazeta)

Conflictul dintre Kremlin si Smirnov – veste buna pentru Moldova?

Se pare ca cercul in jurul lui Smirnov se stringe simtitor. Moscova intensifica presiunile asupra lui. Seful administratiei prezidentiale rusesti, Sergei Naryshkin, a declarat miercuri ca decizia lui Smirnov de a candida la „alegerile prezidentiale” din decembrie este o greseala. Iar vineri a intrat in scena „faimosul” sef al Rospotrebnadzor, Ghenadi Oniscenko cu declaratia: „In viitorul apropiat vom lua diverse masuri pe Transnistria. Acest notoriu cognac Kvint – la noi au aparut citeva intrebari in privinta lui. Poate ca vom introduce restrictii la importul acestuia pe teritoriul Federatiei Ruse”.

Nu incape indoiala ca in spate sta motivatia politica. Ba mai mult, dupa cum declara Lukyanov: „o confirmare atit de evidenta a utilizarii politice a Rospotrebnadzor nu a existat inca. Moscova actioneaza foarte grosolan si demonstrativ„.

Presupun ca multi o sa interpreteze acest conflict prin prisma rezolutiei conflictului transnistrean – reintegrarea Moldovei. Dupa Gabuev si Soloviov de la Kommersant,  ar fi vorba despre nemultumirea Moscovei de comportamentul lui Smirnov care ar reprezenta „un obstacol serios in calea ambitiosului proiect de pace al presedintelui Medvedev – reunificarea Republicii Moldova si consolidarea statutului de neutralitate„.

Sincer, m-as bucura daca ar fi asa cum spun Gabuev si Soloviev. Insa urmarind o oarecare deteriorare in relatiile Rusiei cu Occidentul, SUA in special (noi probleme in dialogul cu OMC, veto la CS al ONU pe Siria, initiativa Uniunii EuroAsiatice, refuzul oficial al SUA de a oferi garantii juridice Rusiei pe scutul anti-racheta, etc.) ma intreb de ce Moscova ar fi interesata sa „reunifice” Moldova in acest context? Posibil ca ar exista o oarecare dorinta de a rezolva conflictul transnistrean. Insa nu sunt deloc convins ca ar fi vreo dorinta ca acest conflict sa fie rezolvat in detrimentul intereselor Rusiei in regiune.

cat de real este pericolul terorismului islamic in Europa?

Inspirația vine dintr-o remarcă a lui Talal Asad (în Rethinking Secularism, edited by Craig Calhoun, Mark Juergensmeyer and Jonathan VanAntwerpen, Oxford University Press 2011) care a lecturat un raport Europol despre terorismul în Europa din 2007 și a descoperit că în anul precedent, adică 2006, din totalul de 498 acte de terrorism săvârșite în Europa, musulmanii se făceau vinovați doar de unul. Cel mai mare număr de acte teroriste îi avea ca autori pe separatiștii din regiunea bască.

Curios nevoie mare, eu am deschis ultimul raport Europol. Acolo, mare grozăvenie. Frecvența actelor de terorism comise de musulmani a crescut în doar 4 ani de tocmai 3 ori! De la 1 la 3. Din totalul de 249 crime teroriste. Mișcările separatiste adună 160 împreună. Chiar și anarhiștii și extrema stângă se fac responsabili de vreo 40 de acte teroriste.

În contrast, peste 47 % din numărul de persoane arestate pentru terorism sunt suspectate că ar fi conectate la rețele islamice.

Astea-s cifrele reale despre ”hoardele de teroriști musulmani” ce ”planifică și execută necontenit acte de violență contra moravurilor bătrânei Europa” și pe care Europa, zic, binevoitorii ei, trebuie să-i țină la hotare, să-i înece în mare, să-i trimită înapoi în Africa.

What Prospects for Moldova’s Rapprochement with the EU?

Am scris pentru IDIS-Viitorul un articol despre perspectivele apropierii Moldovei de UE. poate fi descarcat aici in engleza, si aici in romana. Il prezint aici pentru a provoca discutii, comentarii, critici, sugestii etc.

Aici introducerea articolului in engleza (in original):

In the last few months an emerging pessimistic mood could be observed within Moldovan expert community concerning Moldova’s “success story” and its potential for rapprochement with the EU. Many experts now raise serious warnings over Moldova’s European perspectives focusing on the genuinely internal challenges (reforms) in the context of some external issues as the “Arab spring”. The first part of this paper assesses these assumptions underlining instead a series of arguments in support of the idea that Moldova will stand high on the EU radar screen. The argument is that external factors (others than the “Arab spring”) are more important than internal ones for Moldova’s European prospects. Thus the second part will look at two perspectives that are only occasionally treated within the EaP expert community, as the question of the European project’s future and most importantly, the uni-multipolarisation within the EU. This second perspective has concrete implications for Moldova in the context of its efforts to reintegrate the Transnistrian separatist region.

Care „diplomatie” transnistreana?!…

„Restabilirea circulaţiei trenurilor marfare pe segmentele transnistrene, reconectarea telefoniei fixe între ambele maluri ale Nistrului au fost câteva dintre subiectele discutate ieri, 12 iulie, de viceprim-ministrului Republicii Moldova pentru reintegrare, Eugen Carpov și șeful diplomației de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak.”

„La consultări au participat reprezentanţi ai agenţiilor şi organizaţiilor de profil din Republica Moldova şi Transnistria responsabile pentru telecomunicaţii, traficul feroviar, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor vamale ale ambelor părți. […]  În cadrul consultărilor s-au discutat probleme ce țin de restabilirea circulaţiei trenurilor marfare pe segmentele transnistrene ale căilor ferate din Republica Moldova, restabilirea liniei directe de telefonie fixă dintre Moldova şi Transnistria„

Daca credeti ca citez vre-o traducere in romana din surse rusesti cum ar fi Regnum, RIA Novosti etc., va inselati. Citez dintr-o stire Unimedia!: „Carpov și Iastrebciak s-au întâlnit la Bender„.

Ce ne aduc certurile Vlazilor?

Am impresia ca multi in Moldova privesc cu mihnire, ingrijorare si poate chiar cu dezgust la certurile aparent interminabile dintre „aliatii” de la guvernare.  Banuiala multora ar fi ca aceste certuri nu aduc nimic bun Moldovei, ca pun sub un mare semn de intrebare „povestea de succes” moldoveneasca, ca riscam sa calcam pe grebla ucraineana (sau georgiana) si ca astfel s-ar pava drumul pentru reintoarcerea comunistilor la putere, etc. In opinia multora, ciomageala verbala dintre Vlad Filat si Vlad Plahotniuc nu ar fi altceva decit punctul culminant al unei lupte (semi)haiducesti unde cei care n-au vor sa puna mina pe avutul celor pricopsiti…  In viziunea multora, gunoiul nu trebuie sa fie scos afara din casa si ca protagonistii acestui ambuteiaj politic ar trebui sa discute cumintei, feriti de ochii lumii, si sa ajunga la un „compromis” intre ei… Nu prea inteleg aceasta manie pentru a baga totul sub covorul tacerii… Or „gunoiul” asta nu se afla doar in „casa” unora. Casa aceasta se numeste Republica Moldova si e bine sa avem discutii publice despre problemele care apasa pe umerii intregii societati. Recomand un post foarte sanatos scris de colegul nostru Vitalie Sprinceana, una din putinele atitudini sanatoase pe aceasta problema. Dau doua citate: